Politia: “Lucrarea e la Parchet”

Octav: “Am sa incep prost: mi s-a furat bicileta. Taica-miu naviga pe Dunare si mai nou merge pana in Olanda. De acolo mi-a adus o bicicleta facuta din mai multe bucati, cumparate din targuri. Nu avea mare aspect, era un pic ruginita pe la ghidon, dar pentru ce am eu nevoie era foarte buna.
Mi-a fost furata din fata blocului, de pe la Piata Amzei, tot in centrul Bucurestiului. Era legata de grilajului unui magazin neamenajat, exact in ziua in care noii chiriasi ai respectivului spatiu s-au decis sa-l amenajeze. Coincidenta sau nu, eu cred ca a fost un furt „comandat”. Le-am intrebat pe fetele de la magazin daca stiu ceva si au dat din umeri. Valoarea materiala a bicicletei nu era prea mare si am zis ca nu merita sa fac plangere la Politie, pentru ca oricum nu se va agita nimeni pentru o bicla.

La doua saptamani ies pe la 12 noaptea de la supermarket „Nic” si ghici ce? In fata magazinului, bicla mea, cu noul proprietar. Uau!

Sun la 112, zic ce mi s-a intamplat, dar aia inteleg ca mi-a fost furata atunci. Soseste in 5 minute un echipaj, hotul o luase inainte cu o cafea (da, cafea la ora 12 pe strada ca asa beau boschetarii de la romana). Opresc echipajul, ma urc in masina si mergem dupa el. Bicla mea statea linistita intre motoarele din fata de la Mc, iar noul proprietar gravita in jurul ei. La indemnul Politiei el urca in masina, eu iau bicla si merg spre sectia 1. Deja ma vedeam din nou in posesia celor doua roti, dar de fapt aia a fost ultima oara cand am mers pe ea. Bicicleta a ramas la politie din cauza ca nici unul dintre noi nu a putut demonstra cu acte ca este proprietarul ei. Iar pentru ca nu facusem plangere, nu exista niciun act care putea dovedi ca bicla e a mea. Asta pe 14 iulie.

Sunt aproape doua luni de atunci. In acest timp am fost la Politie de 7 ori sa intreb ce pot face pentru a o recupera. Ba nu e politistul acolo, ba „lucrarea” e la parchet, ba nu sunt sefii acolo… Ultima veste pe care o am e sa vin cu doi martori care sa confirme ca e bicicleta mea si, citez „apoi mai vorbim”. Praf in ochi pentru un prost ca mine. E greu sa ajung cu doi oameni la politie, in cursul saptamanii, intre 12 si 6 ca sa stam o ora pe acolo sa completam declaratii in conditiile in care toata lumea munceste in acest inteval. Oricum, nu am uitat de ea dar e foarte dificil sa o recuperez. Voi anunta daca reusesc sa fac ceva.

O aveam de doua saptamani, nu am apucat sa fac poze cu ea, semana cu cea de mai sus, numai ca avea furca cu amortizor pe fata si disc de frana.